 Când centrul de gravitație al vieții morale se mută în profunzimea ființei umane, nu mai este de niciun folos legea. Individualitatea creatoare a fiecăruia dintre cei ce s-au trezit din moarte la viață scapă de sub imperiul legii. Exact pentru acest motiv a venit în lume Domnul Hristos.
Altminteri ne vom întoarce pururea la „vărsătura” legii ca la propria condiție atavică a instinctelor fricii ereditare, care impune limite și destructurează bogăția ființei! Legea este expresia degenerescenței juridist-compulsive a ordinii morale din om. Legea este demonstrația maximei frustrării a persoanei umane, drastica lipsire a omului de individualitatea sa creatoare așezată în el la creație. Este expresia exteriorizării și proiectării în neant a unei ordinii morale lipsite de subiect. Atâta timp cât această ordine va rămâne exterioară naturii umane și nu implicită acesteia, legea nu va putea mântui în veci. Libertate morală nu înseamnă alegere între bine și rău, dar nici forțarea unui așazis-bine așezat sub sabia legii! Libertate morală înseamnă înflorirea Binelui sădit în ființa ta! Asta a vrut Hristos: să ude cu Sângele Său pământul cel sterp al inimii tale, Omule, pentru a lăsa să odrăslească, să crească și să rodească în tine ceea ce El a semănat acolo cu Mâna Sa! Pentru a crește ceva, cât de cât, trebuie să pui și tu acolo o lacrimă de iubire pentru El. În felul acesta nu vei mai greși prea mult, sau poate niciodată, iar o altfel de lege decât cea a iubirii nu-ți va folosi la nimic! L.G.  Am întâlnit oameni de știință profund credincioși. Mai sunt și dintre cei care caută pentru că cred! Nu pentru că nu cred! Frâmântând asta, rememorez acel gând copleșit de înțelesuri: „de nu M-ai fi găsit, nu M-ai fi căutat...”! Credința este, așadar, certitudinea antecedentă căutării! Este certitudinea de a ști că undeva în proximitatea ușii este întrerupătorul de unde poți aprinde lumina în „cămara” inimii tale. Bâjbâi în beznă ca să-l găsești, pentru că știi că e-acolo. Și îl găsești ! Apoi aprinzi Lumina !
Tocmai îmi spuneam: frumusețea creației arată imensitatea fluviului de frumusețe a Creatorului ! Unii îL caută pe Dumnezeu acolo în stele, și chiar L-au găsit ! Alții îl caută în natura umană, în abisul insondabil al făpturii, și L-au găsit în armonia de netăgăduit a ceea ce nu se vede cu ochiul liber, ci doar la microscop. Alții respiră în Dumnezeu, pentru că și-au antrenat puterea de a ști că El este acolo peste toate și dincolo de toate. Și-au trezit la viață, adică, acea capacitate de a sesiza prezența lui Dumnezeu cu rațiunile Sale creatoare, înainte de a ajunge la acel declanșator al Luminii din ei.  Ajuns-am capătul dintâi al începuturilor! De-acum zăresc cum, tăinuit, mijeşte scânteia gândului a toată cuprinderea … Aprinsele raţiuni ale lucrurilor străjuiesc hotarele vremii. Depărtările dezvelesc orizontul curb, arătând în aceeaşi palmă a lui Dumnezeu locul de dincolo şi, asemenea, locul cel de dincoace de timp !
Forma oricărei definiţii restituie cursa prelungă a necuprinderii. Spaţiile înfrunzesc, lăsând la iveală în aşteptare alte mulţimi înflorind. Valuri apar; în ele însele se închid şi-apoi se desprind. Înlăuntrul darurilor de sus fiecare strop de lucire stăvileşte memoria planului acestei frumoase dureri. Culorile aripilor tăriei se strâng în buchete şi ramuri. Sensurile ţes colbul zidirii! Râuri de foc se-amestecă în geamătul cerului. Se-aude strigătul solemn al primei aduceri pe lume! Stelele mici şi mari se smulg din orbire. Pulberea lor târăşte deodată cu ele un tunet aprins ca un ocean întins, plin de sori. Fiecare aprindere are un vuiet, fiecare fir de praf… un întreg curs al prefacerii. Învăluit în veacuri, nesfârşitul se întoarce ca o cochilie din propria umplere. Marginile fierb! Liniile învolburează cascade… Revărsatul zorilor dintru început lasă sclipirile să se atingă, mărturisindu-şi unele altora taine. Rămân în cale, pe totdeauna, nedesluşite vestiri şi urmele paşilor lui Dumnezeu prin Cer. E limpede: toate minunile acestea au rosturi şi – fără dubiu – au toate răstimp spre a fi înţelese. Împărţite rotund, căile vârtejului îşi arată intrarea spre ele. Luminătorii dau chip aşezărilor. Cele zidite se văd – sursa acestui miracol născând are limbajul Luminii! Poruncile facerii curg precum lanţurile ancorelor în mare; legăturile lor acoperă până spre margini abisul și sângele lumii. Cuvântul cel dintâi strămută din ferecatele adâncuri Gândul spre chipul înstelatelor necuprinderi. Frământări de foc pârguiesc pâinea hranei noastre celei de aici. Potecile ascund mersul nostru mărunt, al pruncilor pierduţi pe stropul de glod pribeag în înalturi. Deasupra celor aşezate peste tărie se văd corturi – sălăşluite zidiri pline de oameni şi de îngeri şi de feţi frumoşi; În fiecare dintre-aceştia, la rându-le, s-aşează Veacul cel de peste Veac în care toate cele rostuite pe mii şi mii de ani apar ca un iureş de-o clipă, ţâşnind din inima lui Dumnezeu. Un fluviu limpede al dragostei cu care a risipit El atât dor, spre tine cel pururea mic, ca să te urce-n Cer.  Nenorocirea petrecută în Clubul Colectiv din București în urmă cu două săptămâni - un eveniment de o gravitate extremă, cu impact emoțional major asupra întregii societății românești - a generat o serie de răsturnări sistemice în mediul social, politic și instituțional de la noi, mobilizând o reacție publică de amploarea unei adevărate revoluții. Această mișcare de stradă apărută în capitală, precum și în piețele publice ale mai multor orașe din România, a ocupat pentru mai multe zile primele pagini ale cotidianelor din țară și din străinătate, profilând portretul unei revendicări politice care înainta progresiv dinspre tristețe și dezamăgire către accentele extreme ale revoltei și disperării, fiind foarte aproape de punctul critic al radicalizării și exagerării. În opinia multor comentatori, mulțimile de protestatari au apărut pe monitoarele lumii ca victime vulnerabile ale manipulării, mase expuse destructurării și alienării, trăind defazajul unui elan depășit de evenimentele globale, aflându-se sub iluzia unei renașteri cu efect întârziat.
Vectori de opinie, instigatori de profesie, stângiști, dreptiști, centriști, multiculturaliști corecți politic, ideologi liber-schimbiști, atei și detractori s-au străduit în tot acest timp al revoltelor să acapareze tensiunea străzii și să deturneze nemulțumirea generală spre ținta unui linșaj public, experimentat în România încă din `90 încoace. Este vorba despre un eveniment de stare pe care îl putem numi simplu: «DEZORIENTARE»! În agonia unei adânci buimăceli, generalizate la scara imensă a țării, durerea avea să-și strige furia, clamând arbitrar dreptul legitim de a nominaliza vinovații momentului. În frământările străzii nu au lipsit polemicile aprinse, tonul ascuțit al luptei pentru idealuri politice diverse, acuzele la adresa oricui, suspiciunea, bănuiala, presupunerea. S-a afirmat chiar și faptul că episodul tragic consumat în clubul bucureștean a fost generat în mod deliberat de autori oculți, în scopul acaparării și instrumentalizării reacției publice într-un sens strict politic. |
AuthorWrite something about yourself. No need to be fancy, just an overview. Archives
June 2018
Categories
|
RSS Feed
