Pr. Lucian Grigore
  • Home
  • Viewpoint
  • YOUTUBE
  • Research
  • Profile

                                     
                                                                                                          PR.  LUCIAN  GRIGORE

Domnul meu și Dumnezeul meu!

6/27/2018

 
Picture

Poemul Zidirii

3/8/2018

 
Picture

                                                                                                  L.G.
​Mai înainte de praful de stele 
de noapte și sori și planete și nori 
și roiuri și adânci galaxii, 
mai înainte de rostul mistuit 
în frământarea de gând a Ziditorului, 
a fost un bob mărunt de rouă 
prelins de pe obrajii Lui, 
ca mirul pe cap ce se prăvale pe barbă,
pe marginea veșmintelor... 
Mirul inmiresmat, 
izvorâtor din creștetul alb al chipului cel pururi blajin!
I-au urmat mulțime de mărgăritare, 
firave zvâcniri de lucire și lacrimi de bucurie 
adunate mai apoi într-un cântec lin, 
lovind în strunele Luminii.

Câmpuri nesfârșite de flori 
roiau împrejur amestecând în cascade 
apele nașterii Lumii.

Și aceste frumuseți ale gândului Său
nu se vedeau deslușit, 
ci, doar împrăștiau mireasmă, 
și nu erau ochi să vadă,
nici inimă să priceapă.

Toate ședeau în loc, cutremurate,
ascultând glăsuirea divină,
iar El, Dumnezeu, 
sălășluia deplin peste toate.

Doar ce mijeau aceste miresme 
și mii de făclii de foc luminau pretutindeni!

Deasupra oricărui gând - un roi de stele, 
în adâncul puterilor - sclipiri de cânt. 
Cuvântul Său era de față în Abis și Înalturi 
și Duhul Său se purta peste flori.

Apele harului curgeau peste lume – 
o baie caldă și tainică a Luminii Sale.
Atunci a zis Dumnezeu stihiilor: 
Veniți de primiți Lumină! 
Și stihiile au început a plânge!

Cununi de sori împodobite cu zăpezi 
și cu petale adunate buchet, 
după alte legi decât cele ale înfloririi, 
s-au plecat la picioarele Lui și au spus: 
”Doamne, Tu Ești Lumina… 
întru Lumina Ta vom vedea Lumină!”

Atunci s-au deschis fântânile bunătății Lui,
s-au desfăcut zăgazurile apelor iubirii Sale
și a plâns Dumnezeu 
cu lacrimi de mir și sânge 
privind peste celălalt capăt al Lumii. 
Iar stihiile plângeau împreună cu El.

Dacă te-i fi născut atunci, omule,
n-ai fi putut ține piept 
puterii aceleia de foc și de durere, 
de apăsare și de Dor 
ce frământau inima Lui. 
Ai fi murit pe loc săgetat!

De-aceea, din mare iubire pentru lume,
El încă nu adusese suflete la viață. 
Mai zăbovea… și stihiile grăbeau rostul, 
cerând răscumpărarea acelei nemaiîntâlnite doriri 
ce se revărsa din fântâna adâncului Bunătății.

Nimeni nu mai simțise așa ceva vreodată, 
căci nu era inimă să primească atât noian. 
Iar apele vuiau pretutindeni,
căci potopul milei lui Dumnezeu îmbrățișa Cerurile. 

Și nu era făptură să vadă,
nici cuget să priceapă.

Apoi a rostit Dumnezeu Cuvântul: 
„Să facem chip asemenea nouă, 
după tăria Duhului cel dătător a toată plinirea!”. 
Și Duhul a zis: „Să facem chip, după chipul Puterii!”; 
Și iarăși a întărit Cuvântul: 
„Să facem puteri după asemănarea Slavei celei purcezătoare!”; 
Și Duhul din nou a tunat în Ceruri zicând: 
„Să facem duhuri ale Luminii, după Puterea Slavei Celui ce dă Viață!”
Și Tatăl, Părintele Luminilor, 
Cel plin de Toată Darea cea Bună și de tot Darul desăvârșit a zis: 
„Să fie !” 
Și a fost așa precum a zis Dumnezeu! Căci toate au prins un rost 
și toate au început a îmbrăca chipul Vieții !

Atunci frământătura lumii a început a dospi precum pâinea. 
Făina acelei cutremurări de stele 
și vuietul de praf și de mir și de rouă 
s-a așezat întocmai cum s-ar lăți un aluat cuminte 
în vadurile Cerului, crescând.

Frământătura a prins a se pârgui 
și zămislind a înflorit, acoperindu-se în mii de culori.

Un stol de păsări a ieșit din înfășarea acelei zămisliri 
umplând cerurile, ciripind și cântând în înalturi. 
Apoi alte și alte mulțimi și mii și de miriade de păsări, 
în zeci de culori și străluciri, 
umplut-au sălașurile vremii, 
încât credeai că s-au revărsat întreaga zidire cu ele!

Și-atunci a întrebat un munte mai bătrân, cu fruntea de piatră, 
căci nu erau până atunci inimi să înțeleagă: 
”Doamne, ce sunt aceste stoluri de păsări?” 
Și Dumnezeu a zis: 
”Acestea sunt aripile 
cele ce Însumi le-am chemat 
a se veseli în Grădinile Bunătăților?”

”Doamne, dar ce sunt acele cântece 
și ce înseamnă acel vuiet sfânt de lumini 
și către cine îndreaptă strigarea lor plină de înfiorare?!”
Răspuns-a Dumnezeu:
”Mă tem că inimă nu ai și nu pricepi. 
Acele cânturi sunt pentru voi, munților,
cei ce v-ați cutremurat de rostul zidirii, săltând precum mieii oilor… !”

Un nor adânc de pietre și praf 
s-a prăvălit atunci la picioarele Lui
și în cutremurare, muntele prefăcut în prundiș a zis:
”Nu nouă, Doamne, nu nouă, ci numelui Tău se cuvine slavă, pentru mila Ta şi pentru adevărul Tău!…”

                                              *

Văzând aceasta, în crugul acelui timp
a hotărât Dumnezeu să aducă la viață inimi,
​ca întocmai acelea să priceapă rostul! 
Și l-a făcut pe Om! 
​
Iar facerea Omului aceasta este:
a luat Dumnezeu o mână de stele aprinse, 
le-a înmuiat în inima Lui 
și L-a făcut pe Adam din acestea…!

Libertate sau Lege  ?!

2/15/2017

 
Picture
       ​Când centrul de gravitație al vieții morale se mută în profunzimea ființei umane, nu mai este de niciun folos legea. Individualitatea creatoare a fiecăruia dintre cei ce s-au trezit din moarte la viață scapă de sub imperiul legii. Exact pentru acest motiv a venit în lume Domnul Hristos.
  Altminteri ne vom întoarce pururea la „vărsătura” legii ca la propria condiție atavică a instinctelor fricii ereditare, care impune limite și destructurează bogăția ființei!
     Legea este expresia degenerescenței juridist-compulsive a ordinii morale din om. Legea este demonstrația maximei frustrării a persoanei umane, drastica lipsire a omului de individualitatea sa creatoare așezată în el la creație. Este expresia exteriorizării și proiectării în neant a unei ordinii morale lipsite de subiect. Atâta timp cât această ordine va rămâne exterioară naturii umane și nu implicită acesteia, legea nu va putea mântui în veci.
       Libertate morală nu înseamnă alegere între bine și rău, dar nici forțarea unui așazis-bine așezat sub sabia legii! Libertate morală înseamnă înflorirea Binelui sădit în ființa ta! Asta a vrut Hristos: să ude cu Sângele Său pământul cel sterp al inimii tale, Omule, pentru a lăsa să odrăslească, să crească și să rodească în tine ceea ce El a semănat acolo cu Mâna Sa!
     Pentru a crește ceva, cât de cât, trebuie să pui și tu acolo o lacrimă de iubire pentru El. În felul acesta nu vei mai greși prea mult, sau poate niciodată, iar o altfel de lege decât cea a iubirii nu-ți va folosi la nimic! 
                                                                                                                                                                 L.G.

Toate  se  preschimbă  în  bunămireasmă

2/15/2017

 
Picture
        Am întâlnit oameni de știință profund credincioși. Mai sunt și dintre cei care caută pentru că cred! Nu pentru că nu cred! Frâmântând asta, rememorez acel gând copleșit de înțelesuri: „de nu M-ai fi găsit, nu M-ai fi căutat...”! Credința este, așadar, certitudinea antecedentă căutării! Este certitudinea de a ști că undeva în proximitatea ușii este întrerupătorul de unde poți aprinde lumina în „cămara” inimii tale. Bâjbâi în beznă ca să-l găsești, pentru că știi că e-acolo. Și îl găsești ! Apoi aprinzi Lumina !​
      Tocmai îmi spuneam: frumusețea creației arată imensitatea fluviului de frumusețe a Creatorului ! Unii îL caută pe Dumnezeu acolo în stele, și chiar L-au găsit ! Alții îl caută în natura umană, în abisul insondabil al făpturii, și L-au găsit în armonia de netăgăduit a ceea ce nu se vede cu ochiul liber, ci doar la microscop. Alții respiră în Dumnezeu, pentru că și-au antrenat puterea de a ști că El este acolo peste toate și dincolo de toate. Și-au trezit la viață, adică, acea capacitate de a sesiza prezența lui Dumnezeu cu rațiunile Sale creatoare, înainte de a ajunge la acel declanșator al Luminii din ei.


Read More

Un iureş de o clipă

11/27/2016

 
Picture
​        Ajuns-am capătul dintâi al începuturilor! De-acum zăresc cum, tăinuit, mijeşte scânteia gândului a toată cuprinderea … Aprinsele raţiuni ale lucrurilor străjuiesc hotarele vremii. Depărtările dezvelesc orizontul curb, arătând în aceeaşi palmă a lui Dumnezeu locul de dincolo şi, asemenea, locul cel de dincoace de timp !
        Forma oricărei definiţii restituie cursa prelungă a necuprinderii. Spaţiile înfrunzesc, lăsând la iveală în aşteptare alte mulţimi înflorind. Valuri apar; în ele însele se închid şi-apoi se desprind. Înlăuntrul darurilor de sus fiecare strop de lucire stăvileşte memoria planului acestei frumoase dureri. Culorile aripilor tăriei se strâng în buchete şi ramuri. Sensurile ţes colbul zidirii! Râuri de foc se-amestecă în geamătul cerului. Se-aude strigătul solemn al primei aduceri pe lume!
        Stelele mici şi mari se smulg din orbire. Pulberea lor târăşte deodată cu ele un tunet aprins ca un ocean întins, plin de sori. Fiecare aprindere are un vuiet, fiecare fir de praf… un întreg curs al prefacerii. Învăluit în veacuri, nesfârşitul se întoarce ca o cochilie din propria umplere. Marginile fierb! Liniile învolburează cascade… Revărsatul zorilor dintru început lasă sclipirile să se atingă, mărturisindu-şi unele altora taine. Rămân în cale, pe totdeauna, nedesluşite vestiri şi urmele paşilor lui Dumnezeu prin Cer. E limpede: toate minunile acestea au rosturi şi – fără dubiu – au toate răstimp spre a fi înţelese.
          Împărţite rotund, căile vârtejului îşi arată intrarea spre ele. Luminătorii dau chip aşezărilor. Cele zidite se văd – sursa acestui miracol născând are limbajul Luminii! Poruncile facerii curg precum lanţurile ancorelor în mare; legăturile lor acoperă până spre margini abisul și sângele lumii.
        Cuvântul cel dintâi strămută din ferecatele adâncuri Gândul spre chipul înstelatelor necuprinderi. Frământări de foc pârguiesc pâinea hranei noastre celei de aici. Potecile ascund mersul nostru mărunt, al pruncilor pierduţi pe stropul de glod pribeag în înalturi.
        Deasupra celor aşezate peste tărie se văd corturi – sălăşluite zidiri pline de oameni şi de îngeri şi de feţi frumoşi; În fiecare dintre-aceştia, la rându-le, s-aşează Veacul cel de peste Veac în care toate cele rostuite pe mii şi mii de ani apar ca un iureş de-o clipă, ţâşnind din inima lui Dumnezeu. Un fluviu limpede al dragostei cu care a risipit El atât dor, spre tine cel pururea mic, ca să te urce-n Cer.

România – la terapia intensivă a dezamăgirii !

11/11/2015

 
Picture
        Nenorocirea petrecută în Clubul Colectiv din București în urmă cu două săptămâni - un eveniment de o gravitate extremă, cu impact emoțional major asupra întregii societății românești - a generat o serie de răsturnări sistemice în mediul social, politic și instituțional de la noi, mobilizând o reacție publică de amploarea unei adevărate revoluții. Această mișcare de stradă apărută în capitală, precum și în piețele publice ale mai multor orașe din România, a ocupat pentru mai multe zile primele pagini ale cotidianelor din țară și din străinătate, profilând portretul unei revendicări politice care înainta progresiv dinspre tristețe și dezamăgire către accentele extreme ale revoltei și disperării, fiind foarte aproape de punctul critic al radicalizării și exagerării. În opinia multor comentatori, mulțimile de protestatari au apărut pe monitoarele lumii ca victime vulnerabile ale manipulării, mase expuse destructurării și alienării, trăind defazajul unui elan depășit de evenimentele globale, aflându-se sub iluzia unei renașteri cu efect întârziat.
        Vectori de opinie, instigatori de profesie, stângiști, dreptiști, centriști, multiculturaliști corecți politic, ideologi liber-schimbiști, atei și detractori s-au străduit în tot acest timp al revoltelor să acapareze tensiunea străzii și să deturneze nemulțumirea generală spre ținta unui linșaj public, experimentat în România încă din `90 încoace. Este vorba despre un eveniment de stare pe care îl putem numi simplu: «DEZORIENTARE»! În agonia unei adânci buimăceli, generalizate la scara imensă a țării, durerea avea să-și strige furia, clamând arbitrar dreptul legitim de a nominaliza vinovații momentului. În frământările străzii nu au lipsit polemicile aprinse, tonul ascuțit al luptei pentru idealuri politice diverse, acuzele la adresa oricui, suspiciunea, bănuiala, presupunerea. S-a afirmat chiar și faptul că episodul tragic consumat în clubul bucureștean a fost generat în mod deliberat de autori oculți, în scopul acaparării și instrumentalizării reacției publice într-un sens strict politic.


Read More
    Picture

    Author

    Write something about yourself. No need to be fancy, just an overview.

    Archives

    June 2018
    March 2018
    February 2017
    November 2016
    November 2015

    Categories

    All

    Picture
    Picture

    RSS Feed

    Picture
    Picture
    Picture
    Creştinism Ortodox..com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet
Powered by Create your own unique website with customizable templates.