Hiperpercepție

Presentimentul acela pe care îl ai atunci când vezi nuanțe ale unor înțelesuri așezate în zumzetul din preajmă, nu poate fi altceva decât o întrupare a mirării. E ca un roi firav de albine care încearcă să treacă prin tine. Și te surprinde faptul că ele chiar reușesc asta.
 
Robită, frumoasă povară... când îi pricepi freamătul, dar și trecerea; atunci când liniștea se mută cu tine cu tot în alergarea acelor aripe mici, în stare să umple tot chipul tău de polen... de miresme. Îți face bine asta. Te poți trezi aflând... fără să mai poți adormi din tresărirea aceea. Probabil nu vei pricepe nimic din ceea ce ție îți pare definitiv limpede. 
 
Adevărată năpastă să aduni în toate culorile sufletului tâlcuiri ale acelor rostiri adăugate memoriei oricăreia dintre florile atinse în trecerea roiului tău. E mult până trece! Și-apoi șuvoaiele liniștii se pot așterne plutind, libere către orișiunde, dincolo de zidurile și îngrădirile de pretutindeni. Iar tu?! Tu vei fi atunci, asemenea, liber în zborul cel lin al așteptării... plutind. E clipa aceea când poți să spui: „Așa speram să fie!”. 
 
Rămâi, singur vorbind, în sanctuarul acelui gând că tot ceea ce contează se află dincolo de tine, în vistieria sufletului celuilalt. Și-atunci ieși în căutarea aceluia, sperând că lumea întreagă se va schimba de-odată cu amândoi! Și... mai departe... exact asta se întâmplă: lumea se schimbă! Așteptând după tine, sau cu tine de-odată! 
 
La capătul liniștii, din nemaivăzute, neprețuite risipe răsare la pas cu văpaia însingurării ceasul de veghe, ca o pecete de mii de ani peste tâmple. Durerile se sting. Zărești în potopul acelei lumini boabe mărunte ale celei dintâi adieri de rouă. Ești câmpul dintru început al unui pom gătit de înflorire, plin de încolțite semințe.
 
În creștetul adormit de culoarea ultimei tale dezvăluiri, aripi albe acoperă totul. Te pierzi în zborul aripei care te ține strâns, încovoiat de grijă, peste umăr de înger... Lumile pier! Urci în înaltul deschis al unei alte descoperiri ce vine grabnic de undeva de Sus. Te muți în mirare! Atingi tărâmul cercării... Ești așteptat acolo! Dar nu rămâi să ți se ceară răspuns, căci îngerul tău nu obosește nicicum să urce cu tine mai Sus... și mai Sus, până dincolo de tot, la hotarele Dorului... 
                                                                                                                                                                        LG

---