​Când centrul de gravitație al vieții morale se mută în profunzimea ființei umane, nu mai este de niciun folos legea. Individualitatea creatoare a fiecăruia dintre cei ce s-au trezit din moarte la viață scapă de sub imperiul legii. Exact pentru acest motiv a venit în lume Domnul Hristos.
  Altminteri ne vom întoarce pururea la „vărsătura” legii ca la propria condiție atavică a instinctelor fricii ereditare, care impune limite și destructurează bogăția ființei!
     Legea este expresia degenerescenței juridist-compulsive a ordinii morale din om. Legea este demonstrația maximei frustrării a persoanei umane, drastica lipsire a omului de individualitatea sa creatoare așezată în el la creație. Este expresia exteriorizării și proiectării în neant a unei ordinii morale lipsite de subiect. Atâta timp cât această ordine va rămâne exterioară naturii umane și nu implicită acesteia, legea nu va putea mântui în veci.
       Libertate morală nu înseamnă alegere între bine și rău, dar nici forțarea unui așazis-bine așezat sub sabia legii! Libertate morală înseamnă înflorirea Binelui sădit în ființa ta! Asta a vrut Hristos: să ude cu Sângele Său pământul cel sterp al inimii tale, Omule, pentru a lăsa să odrăslească, să crească și să rodească în tine ceea ce El a semănat acolo cu Mâna Sa!
     Pentru a crește ceva, cât de cât, trebuie să pui și tu acolo o lacrimă de iubire pentru El. În felul acesta nu vei mai greși prea mult, sau poate niciodată, iar o altfel de lege decât cea a iubirii nu-ți va folosi la nimic! 
                                                                                                                                                                 L.G.

        Am întâlnit oameni de știință profund credincioși. Mai sunt și dintre cei care caută pentru că cred! Nu pentru că nu cred! Frâmântând asta, rememorez acel gând copleșit de înțelesuri: „de nu M-ai fi găsit, nu M-ai fi căutat...”! Credința este, așadar, certitudinea antecedentă căutării! Este certitudinea de a ști că undeva în proximitatea ușii este întrerupătorul de unde poți aprinde lumina în „cămara” inimii tale. Bâjbâi în beznă ca să-l găsești, pentru că știi că e-acolo. Și îl găsești ! Apoi aprinzi Lumina !​
      Tocmai îmi spuneam: frumusețea creației arată imensitatea fluviului de frumusețe a Creatorului ! Unii îL caută pe Dumnezeu acolo în stele, și chiar L-au găsit ! Alții îl caută în natura umană, în abisul insondabil al făpturii, și L-au găsit în armonia de netăgăduit a ceea ce nu se vede cu ochiul liber, ci doar la microscop. Alții respiră în Dumnezeu, pentru că și-au antrenat puterea de a ști că El este acolo peste toate și dincolo de toate. Și-au trezit la viață, adică, acea capacitate de a sesiza prezența lui Dumnezeu cu rațiunile Sale creatoare, înainte de a ajunge la acel declanșator al Luminii din ei.