Codul lui Da Vinci, o plăsmuire subredă și neverosimilă

Succesul recent al romanului „Codul lui Da Vinci” al lui Dan Brown este dovada limpede că manipularea abilă a unor eresuri captivante, coroborată cu lipsa de maturitate spirituală şi cu ignoranţa, ori cu absenţa oricărui interes pentru Scriptură a cititorului contemporan, creează isterii publice suficient de profitabile.

Codul lui Da Vinci, o carte de ficţiune scrisă într-un mod schematic, fără o anumită valoare artistică, stilistică şi literară, se impune pe piaţă datorită artificiilor tematice de care abundă acţiunea. În spatele acţiunii de roman poliţist tronează misterul ce avea să fie devoalat într-un final destul de slab ca deznodământ. Brown preia un subiect quasi-cunoscut, instalând drept cheie a întregii acţiuni falsul cules din literatura de profil gnostic, potrivit căruia Mântuitorul Hristos nu ar fi murit pe Cruce ci ar fi avut urmaşi naturali. Iniţial, într-o lume în care învăţătura Domnului Hristos propovăduită de Sfinţii Apostoli şi ucenicii acestora abia prindea contur, o astfel de erezie ar fi trecut uşor neobservată. Într-o Biserică a începuturilor era foarte uşor să se strecoare eresuri diverse, din acest motiv apostolii vestesc cu multă putere mărturia morţii şi învierii Domnului, cuvintele vieţii şi nădejdea Împărăţiei veşnice. Asemenea vestire fac toţi cei ce au crezut în El văzând dumnezeirea Sa, minunile Sale, rănile Sale.
Fiul lui Dumnezeu, după cum însuşi mărturiseşte, a venit să slujească, nu să i se slujească, ci să-şi dea viaţa Sa pentru mulţi. El nu s-a îngrijit de femeie sau de un singur copil, ori de mai mulţi, precum zic smintitorii care l-au inspirat pe Brown, ci se îngrijeşte de mântuirea întregii lumi dându-Şi viaţa Sa pentru întreaga lume. Aşadar viaţa Lui nu suferea după apropierea de femeie, ci suferea cu o dragoste mai presus de carne pentru viaţa întregii lumi. Aceasta a arătat-o când nu S-a cruţat pe Sine dându-Se la chinuri şi moarte pentru mântuirea tuturor.

---

Read More