Lacrima Milostivirii lui Dumnezeu

​„Și, Iată, s-a arătat în Cer un semn mare: o Femeie înveşmântată cu Soarele. Și Luna era sub picioarele ei şi pe  cap purta cunună din douăsprezece  stele” (Apoc. 12, 1)
​Dacă poate fi ceva atât de curat, dacă sublimul poate avea un nume, dacă frumusețea sufletului cuiva poate fi mai adevărată și mai luminoasă decât oricare altă frumusețe din lume, niciuna dintre acestea toate nu poate atinge înălțimea și frumusețea de nepătruns a singurei făpturi omenești pe care Dumnezeu și-a ales-o drept chivot al sălășluirii Sale.
Cum vom putea înfățișa cuprinderea minunii descoperirii între oameni a nașterii acestei făpturi și cum vom desluși taina aceasta a firii omenești logodită Firii celei dumnezeiești, în Iisus Hristos Domnul, cel ce mai apoi avea să se nască dintr-însa?! Oare gândul poate străbate până în înalturi, atât de Sus, acolo unde se arată adâncul de nepătruns al lucrării lui Dumnezeu cu noi? Cum să vorbești despre ceea ce este de negrăit? Și cum să poți arăta în cuvinte bucuria acelui gând al lui Dumnezeu și puterea cea adânc nepătrunsă și mai presus de cuget care se poartă spre lume deodată cu Lacrima Milostivirii Sale?
Dorim a vorbi astăzi despre această Lacrimă a Milostivirii lui Dumnezeu. «Lacrima Milostivirii lui Dumnezeu»! Acesta poate fi cuvântul cuprinderii întregi ce se cuvine rostit acum cu privire la Sărbătoarea de astăzi: Nașterea Sfintei Pruncuțe Miriam.

---

Miriam este «Lacrima Milostivirii lui Dumnezeu»! Maria, cea mai aleasă decât îngerii, cea preafrumoasă, cea neprețuită și cu totul fără de prihană. Fiica dorului de sfințenie și de curăție, Fecioara Preacurată în care Dumnezeu și-a ales sălaș pământesc!
Ne apropiem de această lumină a înțelegerii cu sfială. Întru cutremurare. Temeiurile cuprinderii sunt fără de pricepere. Ce cuvinte putem alege deopotrivă cu strălucirea dumnezeirii așezate într-însa? Miriam! Nume preaslăvit și curat și mai presus de orice alegere omenească. Numele celei mai scumpe făpturi omenești născute între pământeni. Maria, cea care odată crescând în Duh și plinind vârsta cea după trup, întru păzirea peceților fecioriei avea să primească pe Fiul lui Dumnezeu în ale sale sălășluiri de dor și de putere.
Altminteri, astăzi ne întâlnim cu plângerea și nestăvilita mâhnire a doi aleși ai lui Dumnezeu, soț și soție. Oameni temători de Dumnezeu care întru sfințenie și-au purtat zilele până către vârsta cea de la apus, nădăjduind că vor avea, ca toți ceilalți dintre rudeniile lor, parte de naștere de prunci. Doi soți ai milostivirii, ai curăției și ai răbdării, doi însoțitori ai bunei petreceri în ascultarea cuvintelor Vieții și plinirea faptelor de credință - oameni cinstitori de Dreptate și de Adevăr, crescuți în cuget curat în cucernicie și bunătate. Ne întâlnim astăzi cu durerea inimii lor și cu întristarea aceea de a fi singuri și părăsiți de oameni, disprețuiți de toți, socotiți blestemați și pedepsiți de Dumnezeu. Rudeniile, vecinii, prieteni și neprietenii nutreau acele gânduri atinse de înnourare, văzând că acestor soți, Ioachim și Ana, descendenți ai Casei lui David, nu le-a hărăzit Dumnezeu urmași și nici nu le-a îngăduit bucuria aceea de a auzi în curtea lor, la masa lor, glas de copil vreodată.
Pustie le era casa și inima pustie. Ana, cea trecută dincolo de colina înaintării spre altă tinerețe plângea zdrobindu-și inima pentru o durere ca aceasta. Ioachim socotea că Dumnezeu l-a certat cu o aspră și neostoită mustrare. Rugăciunile lor erau de neoprit. Nădejdea că se va arăta curând milostivirea lui Dumnezeu era mai aprinsă. Dorul după vederea cea aleasă a bunătății celei de Sus sporea cu fiecare zi. Știau că Dumnezeu este Bun, Îndurător, Atotmilostiv și nu va lăsa batjocorit numele lor și nici obârșia cea aleasă a neamului lor nu o va părăsi fără de urmași. Credeau și știau că Dumnezeu le va înțelege durerea și le va asculta stăruitoarea rugă. Propășind această nădejde au vrut a întâmpina freamătul acestei dureri cu hotărârea unei făgăduințe: făgăduința aceea că de vor dobândi pruncuț îl vor închina Domnului pe totdeauna, fie de va fi fost de parte bărbătească, fie de va fi fost de parte femeiască.
Această hotărâre stăruitoare, odrăslită în inimile lor avea să primească curând răspunsul mult dorit. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea și, deși erau trecuți de prima tinerețe, li s-a născut o fetiță: Miriam. Maria, cea aleasă, cea preafrumoasă. Miriam cea scumpă inimii lor.
Ar fi vrut de-acum să-și îndulcească singurătățile cu vederea minunată a îngerului lor zglobiu ce creștea zi cu zi în casa lor și în viața lor. Ar fi vrut să-i asculte pe mai departe glasul micuț, subțire, să se veselească la vederea zâmbetul ei de copil, a privirii celei limpezi, senine, la vederea purtării sale celei cuminți și suave. Ar fi vrut să o vadă până în sfârșitul vieții lor, fiindu-le totdeauna alături. Să se bucure până în sfârșit de lumina înfățișării sale duioase, neprihănite.
Făgăduința dată lui Dumnezeu, însă, era mai înaltă decât oricare gând, mai necruțătoare decât orice altă făgăduință omenească făcută înaintea cuiva vreodată. Întru cutremurare, gândul păzirii acestei făgăduințe nestrămutat străjuia acolo în adâncul sufletului. Pruncuța trebuia numaidecât să urmeze calea acelei făgăduințe făcute dinaintea lui Dumnezeu, de a se afierosi creșterii și petrecerii în rugăciune și sfințenie, sălășluindu-se la Templul lui Dumnezeu în grija bătrânelor călăuzitoare și povățuitoare care, asemeni – după potriva sfințeniei și curăției, locuiau acolo.
Vârstnicii Ioachim și Ana se mângâiau de-acum cu gândul că mai curând și mai adevărat Dumnezeu se va îngriji de ea ca să primească curata învățătură și luminare de suflet, crescând în aleasă rânduială. Și așa au făcut, precum le-a fost mărturisirea înaintea lui Dumnezeu. Au luat pruncuța în brațe și plecând spre Ierusalim, cu lacrimi de întristare, dar și cu bucuria unei mai bune încredințări au adus copila la Templu, precum rânduiseră de mai înainte. 
Adunarea cea mult slăvită a îngerilor și cetele cele preaslăvite ale sfinților, dimpreună cu obștea întreagă a Bisericii dreptmăritoare se-adună astăzi întru prăznuire sfântă, nu pentru a cinsti înainte de rânduială vremea acelei intrări a pruncuței în sălașurile cele de taină ale Templului lui Dumnezeu din Ierusalim, ci pentru a se veseli în lumina Zilei celei mult slăvite a Nașterii acestei Pruncuțe, Maria, odrăslită în casa vârstnicilor săi părinți, Ioachim și Ana.
Așadar, astăzi Biserica adeverește mărturia făgăduită din veac prin care Fiul lui Dumnezeu însuși alege să-și gătească venirea Sa în lume prin mijlocirea nașterii din Cea Neprihănită. Maria, cea mult iubită de Dumnezeu, cea aleasă, cea sfântă era rânduită și pregătită de Dumnezeu să primească în Templul Trupului său pe Cel preacurat. Să primească întru zămislire cea de la Duhul Sfânt firea de care se cutremură toată zidirea, pe Cel ce ține toate cu a Sa voie, pe Cuvântul cel care fiind la Dumnezeu Tatăl mai înainte de întemeierea lumii, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt a plinit desăvârșit rânduiala zidirii tuturor celor ce sunt. Cutremurătoare taină!
Astăzi, Nașterea Sfintei pruncuțe Maria, Nașterea celei ce întru feciorie avea să aducă în lume - la plinirea vremii, în Templul trupului său fără de întinare - zămislirea cea de la Duhul Sfânt a Fiului lui Dumnezeu, copleșește zădărnicia oricărei măriri omenești. Împovărată de rosturi mai presus de gând și de cuvânt, limba prea-slabelor tâlcuiri omenești rămâne fără pricepere. Ce minte poate dezlega acestea și ce inimă ar cuteza să poarte mai adevărat înțelesurile cugetării până către puterea de foc a acestei vestiri?!
Socotim, dar, că ziua de astăzi nu poate fi alta decât Ziua celei mai curate prefaceri a lutului acestei lumi, într-o nouă și nemaivăzută frământătură a firii omenești, în care Dumnezeu însuși pune definitiv peste Om pecetea neprihănirii. O zi în care Dumnezeu scoate din zămislirea întristării a doi bătrâni soți, Ioachim și Ana, o nouă Evă – o nouă dătătoare de Viață – o nouă „Maică a Vieții” – spre a propăși pe totdeauna, întru neprihănire, Viața nemuritoare a neamului omenesc în ea. Ce fel de om putea fi această aleasă făptură, numai Dumnezeu știe. De ce a ales-o pe ea?! E taina Lui! Și precum oarecând Moise își scotea, la porunca lui Dumnezeu, încălțămintea pentru că locul pe care ședea era sfânt (Ieșirea 3, 5), și noi cei ce voim a pricepe această taină vom fi chemați a lepăda chipul ce întinat al unei minți povârnite sub noianul prea-multei necredințe, apăsate sub împilarea uitării și sub prigoana nesocotinței.
Sfântul Maxim Mărturisitorul cugeta la taina aceasta în aceste cuvinte: “Multe femei au avut putere, dar tu, preacurată Marie, le-ai întrecut pe toate prin fire și prin cunoaștere, și, ai sporit mai mult decât toate în harul dumnezeiesc printr-o naștere mai presus de fire” (Sfântul Maxim Mărturisitorul – Viața Maicii Domnului, în Prolog, 11, Ediția a II-a, traducere după Michel-Jean van Esbroeck de diac. Ioan Ică jr., Editura Deisis, Sibiu, 1999, p. 12).
Cât de mult timp a zăbovit întru răbdare Stăpânul pentru a afla în lume o inimă ca aceasta, plină de har și de sfințenie! În negura veacurilor întunecate, sângeroase, tulburate de toate răutățile și nedreptățile, în lumea aceasta întinată de rele, să găsești acest vas ales, scump, neîntinat, e-o mare minune. Cu dor, Dumnezeu pune în suflarea de cântec a psalmistului această înfrigurată căutare: „Nu voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi odihnă tâmplelor mele, până ce nu voi afla loc Domnului, locaş Dumnezeului lui Iacob” (Ps. 131, 4-5). Această căutare încununată de bucuria îngerului binevestitor, avea să pună în treapta cea mai de sus a descoperirilor bunăvoința altei sălășluiri – aceea a Cuvântului lui Dumnezeu cel ce ia trup în sângiuirile cele curate ale acestei neprihănite fecioare. Sălașul preacuratei feciorii va fi privit ca și chivot al sfințirii pentru odihna Domnului (Ps. 131, 8). Trupul cel feciorelnic se face precum odinioară Sionul pe care Domnul și L-a ales sălaș (Ps. 131, 13); ajunge a fi numit toiagul împărătesc cel înflorit, masa pâinii, sfeșnicul de aur care ține în sine lumina cea pururea fiitoare.
Acest munte al întrupării Cuvântului are chipul nou al Taborului luminii dumnezeiești. Așezați în rațiunile lui, Moise și Ilie – cei ce au înțeles mai adevărat arătarea bunăvoinței lui Dumnezeu – au văzut pe Fiul lui Dumnezeu în lumina acestei coline odrăslite!
Iată de ce părinții Bisericii au simțit duhovnicește că prăznuirea acestei zile este temeiul unui nou început de An Duhovnicesc și creștinesc, zicând în cuprinderea troparului care se cântă la strană astăzi: „Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Căci, dezlegând blestemul, a dat binecuvântare. Și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.
Nașterea Maicii Domnului - o sărbătoare ca un hotar dincolo de care umanitatea își trage noua sa obârșie dumnezeiască. Lumea cea mult veselitoare a fiilor acestui praznic sfânt, închinat Maicii lui Dumnezeu, este lumea fiilor de taină adăugați acestei petreceri în Duh. Noi toți cei ce am ajuns la Biserica lui Dumnezeu astăzi, așa precum spune o frumoasă priceasnă de laudă și de cinstire, suntem fiii lacrimilor Maicii Domnului celei Preamilostive, și mai cu adevărat ni se cuvine a ne socoti prunci ai îndurării lui Dumnezeu, copii născuți din durerea rugăciunii Maicii Fiului lui Dumnezeu pentru noi. Potrivit încredințării și nădejdii noastre, potrivit (adică) îngăduinței celei de Sus, îndrăznim a ne socoti pruncii de suflet ai Maicii Domnului care astăzi, pretutindeni  în lume, ne adăugăm suflet lângă suflet spre a aduce scumpă laudă, preacinstire și preaslăvire Celei pline de Har.
Astăzi, mai cu adevărat, privind dincolo de hotarele așezării cinstitelor măriri ce stăpânesc în Cer, scrutând mai presus de adumbrirea rourată a aripilor de Îngeri, și mai în adânc, spre hotarul cel pururea viu al sălășluirii de foc a Arhanghelilor celor cu chip de lumină și mai presus de tăria cea adânc neajunsă a Începătoriilor, o vedem pe Maica cea Preacurată în icoana Cerului, și mai presus de Ceruri, de-a dreapta Mirelui Ceresc în așezământul cuprinderii celei de Sus, petrecând în Lumina cea neapusă a bunătății dumnezeiești! Îndrăznim așadar, astăzi, să înălțăm gând de cucernicie dincolo de hotarele cele strâmte ale lumii noastre celei de-aici, până acolo în necuprinsul adânc al milostivirii, la hotarele cele înalte ale Cerurilor Slavei dumnezeiești.
Purtăm mai departe, mai în adânc de Cer, inimile noastre cu dorul cel mai presus de înfiorare; mai în adânc de Cer și mai presus de freamătul descoperirii Domniilor celor purtate de îndurarea dreptății dumnezeiești; mai în adânc de Cer și mai presus de cuprinderea Stăpâniilor cerești ce lucrează Taina priceperii; mai în adânc de Cer și mai presus de însuflețirea copleșitoarelor Puteri așezate în văpaia Luminii cutremurătoarei iubiri – acolo sălășluiește Maica Fiului lui Dumnezeu.
Îndrăznim, așadar, astăzi a înălța nestăvilitul Dor al sufletului până acolo la ea, dincolo de Ceruri, în abisul ascuns al milostivirii lui Dumnezeu, pentru că acolo, mai presus de sălașul Serafimilor celor cu câte șase aripi și mai în înalturi, dincolo de așezarea cea aleasă, adânc-cunoscătoare, a Heruvimilor celor cu mulți ochi, dar mai adevărat, dincolo de hotarele Tronurilor măririlor celor de Sus care înconjoară Așezământul cel de Văpaie și de Lumină al Dumnezeirii Preasfintei Treimi (Iez. 1, 4-28), sălășluiește Maica Fiului lui Dumnezeu.
Să ne îngăduim zăbava acelei frânturi de ceas în care putem vedea cu ochii sufletului veșmântul acelei nesfârșite iubiri și bunătăți care înfașă chipul blajin și scump, tulburător, neasemuit de frumos al Maicii Fiului lui Dumnezeu celei de-acolo de mai presus de Ceruri.
Îndrăznim a îndrepta privirile sufletului către preacurata icoană a Maicii lui Dumnezeu, neprețuit de frumoasă care îmbrățișează lumea în revărsare de Lumină și de îndurare ca un rug aprins al Dorului dumnezeiesc. Îndrăznim a călători cu puterile sufletului, cu atât de plăpânda cugetare a inimii, către Cea mult dorită de Dumnezeu, către Cea Preafrumoasă, către Cea întru curăție Aleasă, către Maica noastră care sălășluiește deasupra Cerurilor puterilor de Sus, și întru bunăvoirea căreia S-a odihnit Dumnezeu.
Purtați cu inima în Ceruri, la călăuzirea de foc a mărturisirii de Dumnezeu, vedem împreună cu Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan, cronicarul celest al descoperirilor cutremurătoare cele de la capătul de către sfârșit al cărților Scripturii, cuprinderea acelei taine despre care ucenicul cel iubit al Domnului avea să scrie unele ca acestea:
„Și, Iată, s-a arătat în Cer un semn mare: o Femeie înveşmântată cu Soarele. Și Luna era sub picioarele ei. Iar pe cap purta cunună din douăsprezece stele”(Apoc. 12, 1). Aceasta este Maica Fiului lui Dumnezeu. Aceasta este Împărăteasa Lumii. Cea care s-a arătat ca Semn de milostivire pentru noi toți cei ce credem și nădăjduim în ajutorul său, și căreia îi încredințăm de-acum pe mai departe necazurile și neputințele noastre.
Ne încredințăm Maicii celei adânc-rugătoare și îndelung-bune. Ne încredințăm Maicii celei Preacurate și Atotsmerite care S-a făcut pe sine Potir al Slavei dumnezeiești - Așezământ al cuviinței purtătoare de Lumină, în dulcea văpaie a iubirii celei din Slava cea de Sus. Ne încredințăm Maicii Fiului lui Dumnezeu și Maicii noastre deopotrivă, Maicii mijlocitoare, preamilostive și îndurătoare. Ne încredințăm ei pe noi înșine și toate necazurile noastre – și toate necazurile lumii. Îi dăruim după putere lacrima stăruinței de îndreptare și genunchiul cel plecat al căinței. Ne încredințăm Maicii noastre cea de Sus, cea care își are locuirea în sălașul dumnezeiesc cel mai presus de orice locuire omenească și îngerească, nădăjduind spre milostivă mijlocire la Dumnezeu pentru iertarea păcatelor noastre.
Acesta este Praznicul descoperirii de astăzi: ziua unei sfinte încredințări în seama rugăciunii și îndurării Maicii Fiului lui Dumnezeu! Este Ziua Praznicului cel prea-ales al Nașterii Împărătesei Luminii, Praznicul Nașterii aceleia despre care psalmistul a zis: „Șezut-a Împărăteasa de-a dreapta Ta, îmbrăcată în haină aurită şi prea înfrumuseţată” (Psalmul 44, 11). Și către care iarăși întru sfială a îndreptat cuvânt: „Ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău, că a dorit cu dor Împăratul frumuseţea ta, că El este Domnul tău” (Psalmul 44, 12-13).  Veniți popoare "Să cântăm Domnului, căci cu slavă S-a preaslăvit!” (Ieșire 15, 1; 15,21).
Pururea Fecioară Maria - ἀειπαρθένος (aeiparthenos) – așa precum învață Biserica, Născătoare de Dumnezeu -  Θεοτόκος (Theotokos) – numiri ale Celei mai Alese făpturi omenești despre care Iezechiel proorocul avea să vestească mai înainte de vreme, și peste vremuri, că se înfățișează dinaintea înțelegerii noastre duhovnicești așijderea Porții celei frumoase a Cetății lui Dumnezeu, zicând: „Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide si nici un om nu va intra pe ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă" (Iezechiel, 44, 2), arătând prin aceasta, pe cât putem pricepe, taina cea de negrăit a trecerii Fiului lui Dumnezeu la noi, în lumea aceasta, prin întruparea cea din neprihănita zămislire în Sfânta Pururea Fecioară. Maria, cea aleasă și preafrumoasă a cărei Naștere o prăznuiește întreaga suflare a Bisericii astăzi este Vasul cel Ales al dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu, este Potirul cel de Aur și sfeșnicul cel dumnezeiesc întru care s-a așezat Lumina cea neapusă a sălășluirii lui Dumnezeu.
În neputincioase cuvinte ne-am îndemnat astăzi a aduce împreună cu obștea noastră creștină, dreptslăvitoare, prinosul de mulțumire ce se cuvine Părintelui Luminilor, Celui ce întru Slavă S-a preaslăvit, pentru acest Dar neprețuit pe care ni l-a lăsat Bisericii – anume Darul ocrotirii Maicii celei Îndurătoare, care stă dinaintea tronului Dumnezeirii rugându-se stăruitor pentru durerile și pentru necazurile noastre. Aducem gând de cucernicie și metanie a inimii, aducem lacrimi de durere pentru păcatele noastre și stăruință hotărâtoare întru cele de cuviință, pentru multa și negrăita facere de bine cu care Dumnezeu s-a milostivit de noi, rânduind Nașterea în această lume a Maicii celei fără de prihană a Fiului Său și Dumnezeului nostru.
Șezut-a Împărăteasa de-a dreapta lui Dumnezeu astăzi! Șezut-a Împărăteasa inimilor noastre în cugetarea de dor și de putere cu care Dumnezeu S-a milostivit a umple Ziua de astăzi cu bucuria Luminii!
Să fim buni și milostivi unii cu alții, după măsura bunătății lui Dumnezeu cea arătată nouă. Maica Domnului cea prea-aleasă și prea frumos înveșmântată în podoaba nestricăciunii ocrotește acum și de-a pururi Biserica Sa.
Să dăm slavă bunului Dumnezeu că o avem bună-mijlocitoare și ocrotitoare în Duh. Să mulțumim Sfintei Fecioare celei fără de prihană pentru dorirea de a împărtăși cu noi taina pecetluirii sub vreme a Zilei preaslăvitei Nașterii Sale, și, ancorând pururea gândul și rugăciunea noastră în inima cea preabună și milostivă a Maicii lui Dumnezeu, împreună cu îngerii să-i cântăm cântul măririlor celor de Sus:
"Bucura-te, ceea ce ești plina de har. Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu” (Luca 1, 28), dumnezeiască Mireasă.
                                           Amin.
 
                    8 Septembrie, 2019                                                                              Preotul  Lucian Grigore